Transparența veniturilor salariale – 30 septembrie 2022
Lista funcțiilor de conducere și de execuție din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Cuv. Dionisie Exiguul” Constanța și Grădinița nr. 51, conform L.153 / 2017 Art.33 = 30 Septembrie 2022
Lista funcțiilor de conducere și de execuție din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Cuv. Dionisie Exiguul” Constanța și Grădinița nr. 51, conform L.153 / 2017 Art.33 = 30 Septembrie 2022
Deschiderea anului școlar pentru elevii Seminarului Teologic Ortodox Sf. Cuvios Dionisie Exiguul din Constanța va avea loc luni 5 septembrie 2022, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța, situată în Strada Arhiepiscopiei 25, Constanța, 900742, începând cu ora 07.15.
În data de 13.05.2022, pr. prof. Gabriel Mitroi, directorul Seminarului Teologic Sf. Cuvios Dionisie Exiguul din Constanța, a susținut inspecția specială pentru obținerea gradului I în învățământ. Tema propusă a lucrării – Iisus Hristos, model pedagogic suprem în învățământul religios – a fost prezentată în fața unui numeros public format din cadrele didactice ale seminarului.
Lucrarea a fost realizată sub atenta coordonare a ÎPS prof. dr. univ. Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului. Comisia de evaluare a fost formată din lect. univ. dr. Claudia Simona Popa, în calitate de președinte și prof. Daniela Stan – inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Județean Constanța.
După 2 ani de pandemie au reînceput competițiile sportive școlare, respectiv Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSȘ 2021 – 2022) la mai multe discipline sportive.
Seminarul Teologic Sf. Cuv. Dionisie Exiguul din Constanța a fost prezent la această competiție la disciplina ȘAH cu doi concurenți calificați în urma fazei pe școală a concursului STRATEGII ÎN ALB ȘI NEGRU.
La șah băieți a participat elevul Șerban Ion Mihai de la clasa a XI-a Seminar iar la șah fete, Prescornițoiu Maria de la clasa a IX-a. Ambii elevi au coordonați de prof. Banabic Ion, profesor de educație fizică în cadrul liceului.
Târgul Ofertelor Educaționale, ediția 2022 “Alege-ți drumul corect!”
Dragi elevi și părinți ! Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sf. Cuvios Dionisie Exiguul din Constanța vă pune la dispoziție ca în fiecare an, broșura despre admiterea la liceul nostru vocațional și Școala de Cântăreți, pentru anul 2022 .
Ne apropiem de prima sesiune de admitere pentru liceele vocaționale și seminarii teologice.
Cine nu cunoaște Seminarul de la Constanța, poate vedea în două minute de prezentare video o școală vocațională deosebită, preocupată atât de educația moral-spirituală a elevilor săi, cât și de crearea unui climat științific favorabil. Prin grija Arhiereului Tomisului, IPS TEODOSIE, în anul 2001 s-a reluat tradiția interbelică, iar Seminarul a crescut mereu, fiind angrenat într-un învățământ de calitate și interactiv!
Vă așteptăm, dragi viitori elevi, la școala unde învățăm despre Dumnezeu și oameni!
Pentru informații despre admiterea pentru anul școlar 2021-2022, vă rugăm să accesați site-ul http://www.stloc.org sau direct secțiunea admitere 2022 !
„Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16,33)
Activitatea cultural- educațională intitulată ,,Ziua Păsărilor și Arborilor”, a urmărit stimularea intereselor elevilor pentru protejarea mediului înconjurător în general, al păsărilor și arborilor, in special.
În perioada 26-30 aprilie 2022 Seminarul Teologic Sf. Cuvios Dionisie Exiguul din Constanța a participat la Olimpiada Națională de Religie pentru Seminariile și Liceele Ortodoxe desfășurată la Botoșani.
Lotul olimpic a fost însoțit de Pr. Prof. Balaban Marius.
În data de joi 14 aprilie 2022, elevii clasei a… Citește mai mult »Vizită la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța