Deși este o instituție teologică tânără, Seminarul Teologic din Constanța și-a câștigat respectul pe plan local și național printr-o bogată activitate teologică și culturală.La seminarul nostru există o legătură vie între elevi și profesori, aceștia din urmă fiind conștienți că problema formării și dezvoltării caracterului religios-moral, capabil să înfrunte noianul provocărilor din societatea contemporană, este complexă.
În contextul actual, pentru păstrarea identității naționale e nevoie de o integrare care să țină seamă de tradiția, cultura și credința acestui neam binecuvântat de Dumnezeu. Condiția principală pentru păstrarea identității poporului care, prin lucrarea Sfântului Apostol Andrei, s-a născut creștin este credința. De aceea, consider că învățământul teologic actual are datoria sfântă de a încerca să mențină acest echilibru între tradiție și inovație, oferind necontenit modele de viețuire creștină.
Vă binecuvintez cu dragoste părintească, rugând pe Bunul și Milostivul Dumnezeu să reverse și de acum înainte peste noi și peste întreaga Biserică darurile Sale cele bogate.
Al vostru Arhipăstor și lui Hristos pururea rugător,
† T E O D O S I E, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI


