Ierarhul Tomisului

Seminarul de la Constanta a fost reactivat în 2001 de către ierarhul locului, IPS Teodosie, prezent în școală – după cuvântul apostolului – „cu timp şi fără timp”;

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, a văzut lumina zilei la 12 decembrie 1955, în Vatra Dornei, județul Suceava, „fiind ultimul din cei 17 copii, dintre care 10 în viață, ai familiei de agricultori harnici și buni creștini Procopie și Elisabeta Petrescu”, la botez dându-i-se numele de Macedon.

A urmat Școala generală din comuna Dorna-Arini, după care, din dorința de a-L urma pe Hristos a frecventat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț (1971-1976) și Institutul Teologic de grad Universitar din București (1976-1980), unde a obținut și licența în Teologie; având rezultate foarte bune la învățătură și purtare, a fost admis la cursurile de doctorat, specializarea Studiului Biblic al Vechiului Testament și Limba Ebraică, la același Institut. În timpul studiilor doctorale a  beneficiat de o bursă de studii la Universitatea Birmingham – Marea Britanie (1 octombrie 1992 – 1 aprilie 1993).

În paralel, a îndeplinit mai multe încredințări: cântăreț bisericesc la Mănăstirea „Antim” din București (noiembrie 1982 – octombrie 1986); în urma unui concurs: asistent titular la Secția Practică, Institutul Teologic din București (în 1 octombrie 1986); închinoviat ca frate la Schitul Crasna, județul Prahova (în 1987) și tuns în monahism la același schit, sub numele de Teodosie (la 6 decembrie 1990); hirotonit ierodiacon pe seama Paraclisului Facultății de Teologie din București („Sf. Ecaterina”), iar mai târziu întru ieromonah (în martie 1992), când i s-a acordat și rangul de protosinghel.

Pentru activitatea sa de excepție pe tărâm misionar-pastoral, caritativ-filantropic și teologic, după ce a fost cinstit cu rangul de arhimandrit (la începutul anului 1994), la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist (din 22 martie 1994) a fost ales Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titulatura de Snagoveanul, iar apoi hirotonit arhiereu (la 3 aprilie 1994), a susținut examenul de doctorat în Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, cu Subiectul: Cartea Psalmilor și importanța ei în viața pastoral-misionară a Bisericii (în iulie 1999).

Ca și în etapa precedentă, în calitate de arhiereu a desfășurat o impresionantă activitate în toate laturile vieții bisericești, ceea ce a făcut ca în 24 februarie 2001, Colegiul Electoral Bisericesc să-l aleagă în vechiul și istoricul Scaun Arhiepiscopal de la Tomis (Constanța). În acest context menționăm mai întâi activitatea pastorală; încă de pe când a fost Episcop-Vicar la București, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, a slujit și a susținut numeroase predici în Arhiepiscopia Bucureștilor, a participat la întruniri cu organizații de tineret, ținându-le cuvânt de învățătură, a îndrumat peste 30 de fundații și asociații creștine, cu scopuri caritative, a făcut vizite pastorale în penitenciare, spitale, azile, case de copii, a fost prezent în sute de școli și alte instituții, a prezidat conferințe preoțești misionare și administrativ protopopești, a sfințit locuri de temelie la peste 100 de biserici, a înființat 135 de capele în așezăminte militare, spitalicești, orfelinate, case de bătrâni și penitenciare, au fost reactivate opt mănăstiri și schituri și înființate alte cinci așezăminte monahale, a fost delegat în activități pastorale în: SUA (1995), Suedia și Norvegia (1997), Franța (1998), Italia (2000) și de mai multe ori în Bulgaria, a susținut conferințe și cuvântări pastorale în diferite licee și universități din București.

După instalarea în Arhiepiscopia Tomisului a săvârșit și săvârșește slujbe, urmate de cuvânt de învățătură în multe instituții din Eparhie, a făcut vizite la penitenciarele din Dobrogea, a inițiat procesiuni cu moaștele anumitor mucenici (în Arhiepiscopie) ș.a.; pe linie administrativ-bisericească a sporit numărul parohiilor, filialelor, mănăstirilor și schiturilor, a sfințit biserici noi și a pus piatra de temelie pentru alte lăcașuri de cult, a înființat lăcașuri de cult în unitățile armatei, în spitale, în școli ș.a.

Pe tărâm social-caritativ (ca arhiepiscop) a înființat Departamentul Social din cadrul Eparhiei; a înființat mai multe cantine sociale, răspândite pe cuprinsul Arhiepiscopiei, îndeosebi pentru copiii de vârstă școlară, abandonați de părinți; a ajutat persoane nevoiașe atât din fondurile Eparhiei, cât și cu sprijinul unor credincioși sau ale unor instituții din Constanța.

În latura culturală (pe când era arhiereu la București) s-a implicat în înființarea și organizarea unei școli de Cântăreți bisericești la Seminarul Teologic din București și a patru noi Seminarii Teologice: la Mănăstirile Căldărușani, Cernica, Pasărea și cel din Giurgiu; a prezidat examenele de capacitate preoțească, examenele de definitivat și promovare la care a susținut prelegeri (între 1994-2000); în calitate de Arhiepiscop, a reînființat Seminarul Teologic „Dionisie Exiguul” și Școala de cântăreți bisericești „Gherontie Nicolau”, amândouă la Constanța; supraveghează procesul de învățământ al Facultății de Teologie Ortodoxă în calitate de profesor, îndrumător de doctorat, decan și apoi prorector al Universității „Ovidius”.

A primit numeroase titluri și distincții printre care: „Steaua României în Grad de Cavaler” – decembrie 2002; Membru titular al „Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România” – iulie 2008; Prim-vice președinte al Asociației Naționale Corale Române – 2007, etc.

            A fost numit membru marcant  în diferite Asociații științifice și profesionale, cum ar fi:    Membru al Senatului Universităţii Ovidius (2002); Preşedinte şi membru fondator al Centrului de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-Canonice al celor Trei Religii Monoteiste (mozaică, creştină şi islamică) (CRM) (Facultatea de Teologie – Universitatea Ovi­dius – Constanţa) (2006); Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (2003); Membru în International Consortium for Law and Religion Studies, Faculty of Law, University of Milan (2009).

A participat la numeroase manifestări științifice naționale și internaționale:  

Internaționale:

2014,Simpozionul internaţional „Taină şi mărturisire“ organizat de Episcopia Caransebeşului sub genericul „Zilele credinţei şi culturii în Caraş-Severin – Ediţia a VIII-a”

2013, Congresul internaţional „Edictul de la Milan şi libertatea religioasă” organizat de Arhiepiscopia Tomisului, Centrul de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-Canonice al Celor Trei Religii Monoteiste (C.R.M.) al Universităţii Ovidius din Constanţa, sub înaltul patronaj al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (A.O.S.P.R.), în parteneriat cu trei prestigioase Universităţi din străinătate, în Aula Bibliotecii Universităţii Ovidius din Constanţa, 10 octombrie

2013, Simpozionul International “Edictul de la Milan. 1700 de ani de libertate religioasă la Dunăre şi Marea Neagră” organizat de către Facultatea de Teologie în Sala Senatului Universităţii Ovidius – Constanţa

2012, Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, Vatra-Dornei, Simpozion internațional „Sfântul Maslu – Taina însănătoșirii vieții sufletești și trupești și modalitate de pastorație a bolnavilor”,

2012, Constanța, Erasmus/Socrate: „Translating God(S): Intercultural Theology And Interreligious Studies, 10-21 septembrie organizat de Facultatea de Teologie din Constanța

2012, Constanța, Legislaţia de stat şi Legislaţia canonică din unele ţări ale Europei, organizat de către Institutul de studii religioase, culturale şi juridico-canonice al Arhiepiscopiei Tomisului şi Centrul de studii şi cercetări religioase şi juridico-canonice al celor trei religii monoteiste al Facultăţii de Teologie, Universitatea „Ovidius”,  25-26 mai;

2012, Katowice Polonia, University of Silesia, Faculty of Theology – About marriage and its essence elements in East and West Churches, 26-27 aprilie;

2012, în China, a participat la simpozionul organizat de Universitatea din Hong Kong, 12 – 17 martie

2010, Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, Vatra-Dornei – Simpozionul internațional Sfintele Taine și familia creștină

2011, Constanţa, Simpozionul Internațional, The Institution of Marriage in the three Monotheistic Religions, 11- 12 octombrie;

2010, Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, Vatra-Dornei – Simpozionul internaţional „Simbolul de credinţă Niceo-Constantinopolitan – sinteză a învăţăturii creştine şi temei al spiritualităţii noastre”, 2-3 noiembrie;

2010, Constanţa, Facultatea de Teologie – The Monotheistic Religions and the Human Liberties, 31 mai -1 iunie;

2010, Dublin – „Translating God(S): Intercultural Theology And Interreligious Studies” ;

2010, Constanţa, Facultatea de Teologie conferinţa internaţională, „Importanţa învăţăturii Sfântului Grigorie Palama pentru societatea contemporană”, 20 aprilie;

2009, Milano, Italia – Simpozionul internaţional Law and Religion in the 21st Century: Relations between States and Religious Communities, organizat de Universitatea din Milano, 22-24 ianuarie;

2009, Israel – Congresul internaţional, „Peace, Brotherhood and  Human Dignity in the Monotheistic Religions”, organizat de Universitatea din Tel-Aviv, 15-16 decembrie;

2009, Utah, SUA – Conferinţa „Christianity in the East: Fostering Understanding” ;

2009, Constanţa, Simpozionul Internaţional „Pontica Christiana”, 650 de ani de la recunoşterea Mitropoliei UngrovlahieiUniversitatea Ovidius Constanţa, 26-27 noiembrie;

2009, Tunisia – Congresul internaţional, Journées d’Etudes et de Pratiques Théâtrales et d’Arts Visuels, organizat de Institut Supérieur des Beaux-arts de Sousse, 13-15 martie, cu referatul The music and the religion;

2009, Piteşti, Facultatea de Teologie „Sfânta Muceniţă Filoftea” – Simpozionul internaţional „Filosofia greacă veche şi învăţătura creştinismului timpuriu”, cu prelegerea „Filosofia clasică, fereastră către teologia creştină” ;

2009, Constanţa – Simpozionul Internaţional „Sfântul Vasile cel Mare şi actualitatea teologiei capadociene” ;

2009, Constanţa – Conferinţă internaţională „Religion – Historz – Culture – Society. The influence of religion and ethical identity on the development of values in culture and society”;

2008, Tibilisi Georgia – Congresul internaţional, Dialogue of Civilizations-Education and Enlightenment as Means of Collaboration of Sides, 9-12 octombrie;

2008, Roma, Italia – „Roma-Bucarest: 2000 anni di latinità – Ricostruiamo i ponti: storia, cultura, commercio ed educazione” ;

2008, Neuendettelsau, Germania – Simpozionul internaţional dedicat împlinirii a 200 de ani de la naşterea lui Wilhelm Lohe;

2008, Constanţa – Simpozionul internaţional „Regimul juridic al Religiilor monoteiste din Uniunea Europeană”;

2008, Constanţa – Simpozionul internaţional „Patristique et oecuménisme. Thèmes, contextes, personnages”;

2008, Constanţa – Simpozionul internaţional „Dreptul european şi Dreptul naţional”;

2008, Constanţa – Congres internaţional „Eroi şi martiri întru Hristos”;

2007, Constanţa – Simpozionul internaţional „Hristos – lumina lumii. Unitatea Bisericilor şi a Europei din perspectiva învăţăturii palamite despre vederea luminii necreate (Premise ale unei viziuni ortodoxe despre ecumenism)” ;

2007, Constanţa – Simpozion internaţional, „Religia şi Dreptul şi impactul lor asupra societăţii umane”;

2006, Zurich, Elveţia – Conferinţă, „Necesitatea intensificării dialogului între bisericile creştine”;

2006, Lisabona, Portugalia – Întâlnire cu membri comunităţii Ortodoxe, Conferinţă cu tema: „Rugăciunea – cale spre Înviere”;

2006, Balcic, Bulgaria – Conferinţă în cadrul unui festival internaţional de artă corală „Rugăciunea în muzică religioasă”;

2006, Constanţa – Simpozionul internaţional şi interconfesional „Ziua Bibliei” ;

2005, Italia, Bari – „Memoria martirilor în Biserica Ortodoxă”,

2004, Cipru, Larnaca – „Începuturile creştine în Europa Răsăriteană” ;

2004, Barcelona, Spania – „Unitatea creştină şi unitatea Euharistică” ;

2003, Sofia, Bulgaria – în calitate de reprezentant al Patriarhie Române a vorbit în cadrul unei conferinţe organizate cu ocazia împlinirii a 50 de ani de Patriarhat bulgar, despre „Bisericile ortodoxe surori şi Uniune Europeană” ;

2003, Olimpia, Grecia – „Maica Domnului în spiritualitatea Răsăriteană” ;

2003, Istanbul, Turcia – „330 de ani de la naşterea Domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir” ;

2002, Istanbul, Turcia – „Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fiii ai săi” ;

2001, Torino, Italia– „Rugăciunea comună între Biserici, modalitate de cunoaştere şi apropiere” ;

2001, Santa-Fe, S.U.A.– „Persecuţiile şi triumful credinţei în timpul perioadei totalitare” ;

2000, Roma, Italia– „Ortodoxia în dialog cu catolicismul având ca punte de legătură rugăciunea” ;

1998, Sofia, Bulgaria – „Biserica Ortodoxă, haină spirituală comună a celor două popoare şi stâlp de rezistenţă în apărarea credinţei şi fiinţei celor două naţiuni” ;

1998, Roma, Italia– „Înţelegerea între culte prin  împreuna-lucrare în opera samariteană” ;

1996, Stocholm, Suedia– „Dialogul între confesiuni, împărtăşirea învăţăturilor lui Hristos spre o posibilă comuniune” ;

1996, Oslo, Norvegia – „Tradițiile româneşti – haină a spiritualităţii ortodoxe naţionale” ;

1996, Atena, Grecia– „Ortodoxia în contextul relaţiilor româno-elene în sec. XV-XIX” ;

1995, New York, S.U.A. – „Biserica, sprijin moral şi factor de redresare pentru cei aflaţi în penitenciare” ;

1994, Cernăuţi, Ucraina – „Biserica Neamului, factor de păstrare a limbii şi spiritualității pentru românii din afara graniţelor ţării” ;

1994, Boian, Ucraina – „Tradiții comune româneşti în Bucovina de Nord şi cea de Sud, expresie a unităţii de credinţă şi de simţiri”.

Naționale:

2014, Constanța, Simpozionul „Omul și natura”, organizat de Academia Oamenilor de Știință, filiala Constanța

2014, Simpozionul „Sf. Spovedanie şi Sf. Împărtăşanie – Taine fundamentale în viaţa şi spiritualitatea Bisericii Ortodoxe”  organizat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa, desfăşurat la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, jud. Suceava

2014, Constanța, Simpozionul „Părintele Arsenie Papacioc – 1914-2014 – o sută de ani de la naștere”

2014, Constanța, simpozion „Ziua deținuților politici anticomuniști” organizată de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, 7 martie

2013, Constanța, simpozionul „Maria de România – Regina Marii Uniri” organizat de Universitatea „Andrei Şaguna”, 4 octombrie

2013, Constanța, simpozionului „Islamul din România – punte de legătură între Balcani şi lumea euroatlantică – convieţuire inter-religioasă în spiritul valorilor sacre ale celor trei mari religii monoteiste’” 6 iunie

2013, Constanța, Conferinţa Naţională dedicată împlinirii a 100 de ani de la Pacea din Bucureşti.Evenimentul a fost organizat de Universitatea “Ovidius” din Constanţa în parteneriat cu Centrul de Cercetări Științifice Interdisciplinare “Dumitru Stăniloae” al Universității “Valahia” din Târgoviște, 16 mai;

2012, Congresul Cunoaștere și credință. Prezent și perspectivă, 3-4 octombrie, Iași.

2012, Constanța, Colocviu național „Dogmatică și dogmatiști”, 4-6 septembrie, organizat de Facultatea de Teologie din Constanța

2012 , Constanța, Simpozionul național Constantin Noica, La început era Cuvântul, organizat de Academia Română și Facultatea de Teologie, UOC Sesiunea anuală a comisiei de Istorie Bisericească Comparată

2012, Constanța, lucrările ediției a IV-a a Simpozionului Național Constantin Noica, intitulat “La început era Cuvântul” 17 mai;

2012, Bistriţa, al XI-lea Seminar Ortodox de Medicină şi Teologie cu temă „Implicaţii etice, medico-legale şi juridice în tortură şi moartea martirică” (evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului, Facultatea de Teologie Ortodoxă UBB Cluj-Napoca, UMF „Gr. T. Popa” Iaşi, Fundaţia Sf. Irina Bucureşti, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud prin Centrul Judeţean pentru Cultură B.N. şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa) (7-8 mai)

2010, Mioveni – Simpozionul Universul ştiinţei acasă la români, AOSR 22-24 septembrie;

2010, Constanta – Conferinţa „Spiritualitate, civilizaţie creştină şi cultură teologică în Dobrogea veacurilor I-VII prin martiri, cuvioşi şi mărturisitori”, la Sediul AOSR filiala Constanţa, 19 aprilie;

2009, Constanta – Simpozionul „Înfiinţarea şi importanţa Mitropoliei Ungrovlahiei”, Universitatea Ovidius Constanţa, 8 decembrie;

2009, Târgovişte – Simpozionul ştiinţific Contribuţia Voievodului Neagoe Basarab la Dezvoltarea Culturii si Spiritualităţii Româneşti, 25-26 septembrie;

2009, Bucureşti – Simpozionul Raportul religie-psihologie-filosofie, 20 martie;

2008, Vatra-Dornei – Congresul naţional al AOSR, Ştiinţă şi Religie, 9 mai;

2008, Constanţa – Simpozionul naţional „Politica stăpânirii şi drepturile suverane – 130 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă” ;

2008, Constanţa – Simpozionul naţional „Aspectele Cuvântului revelat şi importanţa acestuia în viaţa credincioşilor în mileniul al III-lea” ;

2008, Constanţa – Simpozionul „Biserică şi misiune în contextul interculturalităţii” ;

2007, Constanţa – Simpozionul naţional „Religiile monoteiste şi rolul lor în societatea zilelor noastre”;

2007, Constanţa – Simpozionul naţional „Misiunea Bisericii pe teritoriul ţării noastre în primele secole”;

2007, Constanţa – Simpozionul naţional „Începuturile creştinismului românesc”;

2007, Constanţa – Simpozionul „Zilele Episcop † Melchisedec Ştefănescu” ;

2006,Constanţa – Simpozionul Interdisciplinar şi Interconfesional Healing of Memories. Istoria comparativă a Bisericilor, comunităţilor religioase şi Culturilor în Dobrogea;

2006, Constanţa – „Ortodoxia românească şi mişcarea ecumenică. 45 de ani de la intrarea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Mondial al Bisericilor (bilanţ şi perspective)”;

2006, Constanţa –  Simpozionul naţional „Conceptul de libertate în lumina Sfintelor Scripturi”;

2003, 2004, 2006, 2007, Constanţa – Simpozionul Naţional „La început a fost Cuvântul…”;

2002, Constanţa – Simpozionul internaţional „Valenţe naționale şi universale ale creştinismului dobrogean”.

Ca activitate publicistică, are 10 cărţi de unic autor și coordonator, peste 50 de articole în reviste de specialitate, din ţară şi din străinătate,  peste 600 de articole în ziare şi cotidiene, este coordonator de volume colective și membru în colegiul de redacţie al tuturor publicaţiilor Arhiepiscopiei Tomisului.  

CĂRŢI INDIVIDUALE:

  1. IPS Prof. Univ. Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, Prof. Univ. Dr. Adrian Rădulescu, Mitropolia Tomisului tradiţie şi actualitate, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa 2004, ISBN: 973-86206-9-4, 190 pagini;
  2. Petrescu, Macedon, Mărturii ale vieţii creştine dobrogene, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, 2004, 180 p.
  3. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Doamne, învață-ne să ne rugăm. Meditații biblice și teologice, Editura Arhiepiscopiei Tomisului și Editura Vasiliana’98, Constanța-Iași, 2006, ISBN 978-88013-3-2, 978-973-7737-99-1,196 p. (cod CNCSIS al editurii 91).
  4. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, Cântarea de cult şi Sfânta Scriptură, Constanţa, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, 2008, ISBN 978-973-88013-9-4, 427 p.
  5. Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului, Cartea Psalmilor şi importanţa ei în viaţa pastoral-misionară a Bisericii, Ed. a 2-a, rev., Constanţa, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, 2008, ISBN 978-973-88469-8-2, 458 pagini
  6. Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului, Muzica Vechiului Testament, Ed. a 2-a, rev., Constanţa, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, 2008, ISBN 978-606-8001-01-2, 198 pagini
  7. Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului, Psaltirea cu ilustraţii, Ed. a 2-a, rev., Constanţa, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, 2008, ISBN 978-973-88013-8-7, 342 pagini
  8. Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului, Viaţa iudeilor oglindită în Psaltirea lui David, Ed. a 2-a, rev., Constanţa, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, 2008, ISBN 978-973-88469-9-9, 171 pagini.
  9. Petrescu, Teodosie, Cuvinte de învăţătură, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 2009.
  10. Teodosie, IPS (coord.), Omagiu prof. univ. dr. Nicolae V. Dură la 60 de ani, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanța, 2006, ISBN 973-87251-8-6.

Întreaga sa activitate slujitoare, misionară, educațională și pastorală, continuă în același ritm energic, făcându-se zilnic „tuturor toate”.


Scroll to Top
%d blogeri au apreciat: