În anul Domnului 2001, venirea Înalt Preasfințitului Dr. Teodosie la cârma spirituală a românilor de la malul mării a găsit bătrânul Tomis cu un timid început de învățământ teologic universitar, precum şi cu un seminar ceva mai închegat tocmai la Tulcea, care însă nu își trăgea seva din pământul călcat de pașii sfinți ai lui Andrei Apostolul, fiind mai degrabă, alături de cel din Galați, o întruchipare a tradiției radiate de emblematicul seminar buzoian, întemeiat la 1836 de vrednicul episcop Kesarie.
Când spunem că sorgintea noastră creștină este nemijlocit apostolică, ne şi putem imagina spațiul românesc ca o clasă de învățăcei primind tainele sfinte de la cel mai pregătit profesor de Creștinism: Andrei întâiul chemat la apostolie, ucenic al lui Hristos în a cărui grijă am fost încredințați atunci când apostolii au ieșit să propovăduiască neamurilor. Locul magistrului este întotdeauna la catedră; socotind lucrurile la scara cuvenită (unde elevii sunt un popor iar clasa, o țară) şi lăsând timpul în abstract, Tomisul ni se descoperă dintr-o dată ca „muntele fericirilor” la poalele căruia nefericiții, spălați de valul de neoprit iscat de sub pașii Galileeanului, învață, radioși, credința cea nouă.
Tocmai acest loc binecuvântat era lipsit de o verigă importantă pentru succesiunea apostolică dăruită neamului nostru: seminarul teologic, școala credinței şi a luminii lui Hristos care trebuie să lumineze tuturor. De aceea, noul Întâistătător al scaunului ierarhilor din Sciția, Înalt Preasfințitul Părinte Teodosie, a hotărât şi a binecuvântat redeschiderea după aproape un veac a Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Constanța, sub ocrotirea unui învățat monah dobrogean la origine şi al lumii întregi prin știința sa, Sf. Dionisie Exiguul.
Noul seminar avea să cuprindă şi o Școală de cântăreți bisericești (trei ani de studiu), numită „Gherontie Nicolau” în amintirea pasiunii acestui episcop tomitan (1926 – 1942) pentru muzica bisericească, el fiind de asemenea și cel care a înființat pentru prima oară un seminar teologic ortodox la Constanța.
La 15 septembrie 2001 începeau cursurile două clase de profil teologic (a IX – a seminar şi a IX – a cântăreți) în cadrul Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța, școală mamă care se oferise să găzduiască noua formă de învățământ aparținând filierei vocaționale din care orașul de la malul mării nu cunoscuse până atunci decât partea de artă şi partea sportivă.
Elevii au primit dintru început botezul unui nou regulament școlar, nebănuit de ei până atunci şi care amintea de povestirile din armată ale taților ori fraților mai mari; treptat, cuvintele „internat”, „cantină”, „meditație”, rugăciunea dar nu aceea pe care o știau de la mama sau de la bunica, ci aceea cu „R” mare care îi aduna pe holul cu icoane şi cu candelă, „grupa de rând la biserică” şi altele de acest fel au intrat în limbajul de zi cu zi al elevilor de parcă s-ar fi născut cu ele. Prin orașul şi așa cosmopolit își făcea loc o nouă ținută: costumul de seminarist cu tunică; sărbătorile de iarnă trimiteau prin case noi cete de colindători, la auzul cărora gazdele exclamau cu bucurie: „au venit băieții de la seminar!”
Poate că în mediul școlar constănțean seminarul nu a fost privit mereu ca un membru al familiei, fiind socotit de multe ori o rudă îndepărtată şi exotică, filiația dublă – bisericească şi de stat – fiind greu de asimilat pentru cei care intrau în contact direct cu noi.
Cu toate acestea, elevii seminariști au căpătat siguranța apartenenței lor de Biserică, dată fiind apropierea de profesorii lor dar mai ales simțind ocrotirea părintească a Ierarhului, prin care orice necaz se sfârșea, orice neputință se împlinea şi oricare întristare se schimba repede în bucurie. Mult mai bun decât drept cu copilăriile unora dintre elevi, pe care noi, profesorii, le vedeam „grave abateri disciplinare” în intenția de a aplica litera regulamentului, Ierarhul ne-a învățat şi pe noi cum să fim mai întâi „părinți” şi mai apoi „profesori”, reunind cele două calități în efortul de formare şi modelare a viitorilor buni samariteni ceruți de încrederea în Biserică a poporului, încredere mereu clasată în fruntea sondajelor de opinie.
În anul 2003 școala şi-a căpătat identitate proprie, prin deciziile Sfântului Sinod şi Ministerului Educației. In acest timp tot Înalt Preasfințitul ne-a fost sprijin şi călăuză, încât școala are acum internat propriu cu dotări moderne unde, fapt rar întâlnit, majoritatea elevilor se bucură de sprijin integral pentru masă şi cazare prin aportul personal al Întâistătătorului.
Până în prezent seminarul tomitan a acordat diplome de absolvire la șase promoții de elevi seminariști (ținându-se cont de trecerea de la 5 la 4 ani de studiu care a avut ca rezultat încheierea ciclului pentru două promoții în același timp în 2008 – clasele a XII – a şi a XIII – a), precum şi a șapte promoții de elevi ai şcolii de cântăreți. Având posibilitatea să observăm cum şi-au continuat studiile ori activitatea, nu de puține ori s-a făcut simțită satisfacția efortului încununat cu împliniri, aflându-ne elevii printre studenții fruntași de la Facultatea de Teologie, câte unul chiar șef de promoție, ori cu realizări cu totul deosebite, fiecare pe unde viața l-a purtat.
Acum, cine cunoaște Seminarul de la Constanta îl poate defini astfel: ierarhul locului, IPS Teodosie, prezent în școală – după cuvântul apostolului – „cu timp şi fără timp”; profesori cu pregătire deosebită, științifică dar mai cu seamă spirituală, angrenați într-un învățământ interactiv în care ei înșiși învață permanent; elevi care dobândesc ceva ce nu găsesc în altă parte şi anume slujirea lui Dumnezeu prin slujirea semenilor; împreună-rugarea, cel mai de preț timp al vieții omului, care la seminar se înfiripă din momentul în care doi sau trei repetă laolaltă „Doamne strigat-am” pentru ora de Psaltică de a doua zi. Colindele de Crăciun şi serbarea nu se uită niciodată. Corul seminarului încântă credincioșii la Liturghiile oficiate duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare în tot mai multe parohii; dar sunt și altele, mai mici sau mai mari, ușor de sesizat mai ales pentru ochiul celui care, la rându-i, a trecut odată prin băncile seminarului…
Toate acestea pot fi adunate în ceea ce numim „duhul sau tradiția seminarului”, care în urmă cu câțiva ani nu era, dar acum este şi va fi câtă vreme pașii Sfântului Andrei nu se vor șterge de pe acest pământ şi din credința oamenilor de aici dornici de lumina lui Hristos izvorâtă din candela învățământului teologic.
