Tradiția Seminarului

În anul Domnului 2001, venirea Înaltpreasfințitului Dr. Teodosie la cârma spirituală a românilor de la malul mării a găsit bătrânul Tomis cu un timid început de învăţământ teologic universitar, precum şi cu un seminar ceva mai închegat tocmai la Tulcea, care însă nu îşi trăgea seva din pământul călcat de paşii sfinţi ai lui Andrei Apostolul, fiind mai degrabă, alături de cel din Galaţi, o întruchipare a tradiţiei radiate de emblematicul seminar buzoian, întemeiat la 1836 de vrednicul episcop Kesarie.

Când spunem că sorgintea noastră creştină este nemijlocit apostolică, ne şi putem imagina spaţiul românesc ca o clasă de învăţăcei primind tainele sfinte de la cel mai pregătit profesor de Creştinism: Andrei întâiul chemat la apostolie, ucenic al lui Hristos în a cărui grijă am fost încredinţaţi atunci când apostolii au ieşit să propovăduiască neamurilor. Locul magistrului este întotdeauna la catedră; socotind lucrurile la scara cuvenită (unde elevii sunt un popor iar clasa, o ţară) şi lăsând timpul în abstract, Tomisul ni se descoperă dintr-o dată ca „muntele fericirilor” la poalele căruia nefericiţii, spălaţi de valul de neoprit iscat de sub paşii Galileeanului, învaţă, radioşi, credinţa cea nouă.

Tocmai acest loc binecuvântat era lipsit de o verigă importantă pentru succesiunea apostolică dăruită neamului nostru: seminarul teologic, şcoala credinţei şi a luminii lui Hristos care trebuie să lumineze tuturor. De aceea, noul Întâistătător  al scaunului ierarhilor din Sciția, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie,  a hotărât şi a binecuvântat redeschiderea după aproape un veac a Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Constanţa, sub ocrotirea unui învăţat monah dobrogean la origine şi al lumii întregi prin ştiinţa sa, Sf. Dionisie Exiguul.

Noul seminar avea să cuprindă şi o Şcoală de cântăreţi bisericeşti (trei ani de studiu), numită „Gherontie Nicolau” în amintirea pasiunii acestui episcop tomitan (1926 – 1942) pentru muzica bisericească, el fiind de asemenea și cel care a înființat pentru prima oară un seminar teologic ortodox la Constanța.

La 15 septembrie 2001 începeau cursurile două clase de profil teologic (a IX – a seminar şi a IX – a cântăreţi) în cadrul Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanţa, şcoală mamă care se oferise să găzduiască noua formă de învăţământ aparţinând filierei vocaţionale din care oraşul de la malul mării nu cunoscuse până atunci decât partea de artă şi partea sportivă.

Elevii au primit dintru început botezul unui nou regulament şcolar, nebănuit de ei până atunci şi care amintea de povestirile din armată ale taţilor ori fraţilor mai mari; treptat, cuvintele „internat”, „cantină”, „meditaţie”, rugăciunea dar nu aceea pe care o ştiau de la mama sau de la bunica, ci aceea cu „R” mare care îi aduna pe holul cu icoane şi cu candelă, „grupa de rând la biserică” şi altele de acest fel au intrat în limbajul de zi cu zi al elevilor de parcă s-ar fi născut cu ele. Prin oraşul şi aşa cosmopolit îşi făcea loc o nouă ţinută: costumul de seminarist cu tunică; sărbătorile de iarnă trimiteau prin case noi cete de colindători, la auzul cărora gazdele exclamau cu bucurie: „au venit băieţii de la seminar!”

Poate că în mediul şcolar constănţean seminarul nu a fost privit mereu ca un membru al familiei, fiind socotit de multe ori o rudă îndepărtată şi exotică, filiaţia dublă – bisericească şi de stat – fiind greu de asimilat pentru cei care intrau în contact direct cu noi.

Cu toate acestea, elevii seminarişti au căpătat siguranţa apartenenţei lor de Biserică, dată fiind apropierea de profesorii lor dar mai ales simţind ocrotirea părintească a Ierarhului, prin care orice necaz se sfârşea, orice neputinţă se împlinea şi oricare întristare se schimba repede în bucurie. Mult mai bun decât drept cu copilăriile unora dintre elevi, pe care noi, profesorii, le vedeam „grave abateri disciplinare” în intenţia de a aplica litera regulamentului, Ierarhul ne-a învăţat şi pe noi cum să fim mai întâi „părinţi” şi mai apoi „profesori”, reunind cele două calităţi în efortul de formare şi modelare a viitorilor buni samariteni ceruţi de încrederea în Biserică a poporului, încredere mereu clasată în fruntea sondajelor de opinie.

În anul 2003 şcoala şi-a căpătat identitate proprie, prin deciziile Sfântului Sinod şi Ministerului Educaţiei.În acest timp tot Înaltpreasfinţitul ne-a fost sprijin şi călăuză, încât şcoala are acum internat propriu cu dotări moderne unde, fapt rar întâlnit, majoritatea elevilor se bucură de sprijin integral pentru masă şi cazare prin aportul personal al Întâistătătorului.

Până în prezent seminarul tomitan a acordat diplome de absolvire la șase promoţii de elevi seminarişti (ţinându-se cont de trecerea de la 5 la 4 ani de studiu care a avut ca rezultat încheierea ciclului pentru două promoţii în acelaşi timp în 2008 – clasele a XII – a şi a XIII – a), precum şi a șapte promoţii de elevi ai şcolii de cântăreţi. Având posibilitatea să observăm cum şi-au continuat studiile ori activitatea, nu de puţine ori s-a făcut simţită satisfacţia efortului încununat cu împliniri, aflându-ne elevii printre studenţii fruntaşi de la Facultatea de Teologie, câte unul chiar şef de promoţie, ori cu realizări cu totul deosebite, fiecare pe unde viaţa l-a purtat.

Acum, cine cunoaşte Seminarul de la Constanţa îl poate defini astfel: ierarhul locului, IPS Teodosie, prezent în şcoală – după cuvântul apostolului – „cu timp şi fără timp”; profesori cu pregătire deosebită, ştiinţifică dar mai cu seamă spirituală, angrenaţi într-un învăţământ interactiv în care ei înşişi învaţă permanent; elevi care dobândesc ceva ce nu găsesc în altă parte şi anume slujirea lui Dumnezeu prin slujirea semenilor; împreună-rugarea, cel mai de preţ timp al vieţii omului, care la seminar se înfiripă din momentul în care doi sau trei repetă laolaltă „Doamne strigat-am” pentru ora de Psaltică de a doua zi. Colindele de Crăciun şi serbarea nu se uită niciodată. Corul seminarului încântă credincioşii la Liturghiile oficiate duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare în tot mai multe parohii;dar sunt și altele, mai mici sau mai mari, uşor de sesizat mai ales pentru ochiul celui care, la rându-i, a trecut odată prin băncile seminarului…

Toate acestea pot fi adunate în ceea ce numim „duhul sau tradiţia seminarului”, care în urmă cu câţiva ani nu era, dar acum este şi va fi câtă vreme paşii Sfântului Andrei nu se vor şterge de pe acest pământ şi din credinţa oamenilor de aici dornici de lumina lui Hristos izvorâtă din candela învăţământului teologic.

Advertisements
%d bloggers like this: