Revista Şcolii

Apariția revistei Seminarului Teologic din Constanța pecetluiește legătura vie dintre elevi și        profesori, aceștia din urmă fiind conștienți că problema formării şi  dezvoltării caracterului  religios-moral, capabil să înfrunte noianul adâncului păcatelor din societatea contemporană, este  complexă.

”Lumina lui Hristos” coborâtă pe pământ și la ”Malul Mării”, preînchipuie risipirea întunericului  păcatului şi a morţii, pentru că pământul se va umple de lumina cunoştinţei adusă nouă de  Domnul vieţii. Astfel, umbra se îndepărtează, întunericul se risipeşte, iar în locul lor renasc viaţa  şi sfinţenia, pacea şi armonia între oameni, căci Dumnezeu, Izvorul vieţii, face din pământ cer,  revărsând asupra noastră oceanul său de bunătate.

Hristos este ”Lumina care luminează tuturor”, și încă de la nașterea Sa, El aduce această lumină și  bucurie în sufletele oamenilor, oferindu-le nădejdea și bucuria mântuirii. În acest context  soteriologic se înscrie și activitatea teologică și culturală a Seminarului nostru, care prin lansarea  acestei reviste, urmărește îmbogățirea duhovnicească a credincioșilor din eparhia noastră.

Aș dori, ca ”Lumina lui Hristos de la Malul Mării”, să pătrundă în sufletele tuturor creștinilor și să le aducă acestora pacea lui Hristos. Nu de la mine vă aduc ceea ce vă vorbesc, ci din dragostea lui Dumnezeu care m-a pecetluit şi m-a întărit în misiunea arhierească şi vreau să vă dăruiesc tot ceea ce mi-a dăruit Hristos. Iar ca păstor voi stărui să vă conduc sufletele spre Împărăţia cea cerească.

Vă binecuvântez cu dragoste părintească, rugând pe Bunul şi Milostivul Dumnezeu să reverse şi de acum înainte peste noi şi peste întreaga  Biserică darurile Sale cele bogate.

Al vostru Arhipăstor şi lui Hristos şi pururea rugător,

T E O D O S I E, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

 

 

*Puteţi downloada revista scolii in format .docx,accesând link-ul de mai jos.

Revista Scolii

Advertisements
%d bloggers like this: